Prima parte a fragmentului prezinta cadrul natural in care va avea loc nunta, Eminescu transformand un peisaj obisnuit intr-un spatiu feeric, misterios, plin de vraja. Inca de la inceput, prin folosirea verbelor la persoana a II-a: treci, vezi, auzi, este implicat afectiv cititorul. Peisajul infatisat este surprins in momentul noptii. Stralucirea este vizibila de departe ''de departe vezi albind'' iar soaptele padurii se fac si ele simtite. Decorul se completeaza cu iarba care parte de omat si cu imaginea florilor albastre ce ''tremurande in vazduhul tamaiet''. Domina imaginile vizuale realizate prin epitete: ''flori albastre; codrii de arama'' si comparatia ''iarba pare de omat''. Vraja este sporita si printr-o imagine auditiva realizata prin metafora: ''mandra glasuire''. Natura apare insufletita, fosnetul grav al padurii fiind sugerat prin personifacrile ''trunchii poarte suflete, suspina''. Universul edenic este completat de prezenta izvoarelor care dau peisajului dinamism. Ceea ce surprinde aici este imbinarea imaginilor vizuale, auditive, si motorii. Dinamismul este pus in evidenta prin personificari, ''izvoarele trec, suspina, coboara, sar'', dar si prin epitetele ''izvoarele zdrumicate'' si prin metafora ''bulgari fluizi''.
Splendorile luminoase ale padurii intunecate sunt sugerate prin epitetul ''mandrul intuneric''. Din feeria padurii de argint nu pot lipti micile vietati, fluturi, albine, multimea de gaze care umple cu zumzetul sau intreaga atmosfera. Ele creaza impresia de forfota ametitoare sugerata prin hiperbolele ''mii de fluturi, mii de soiuri de albine''.
Asadar secventa descriptiva sugereaza o atmosfera de sarbatoare luminoasa dominata de un alb intest si creeaza impresia de incantare si de fericire.
